NOSTALGIA Litoral 2026:
două seri de muzică, live acts surpriză și atmosfera anilor '80, '90 și 2000

In zilele de 21 și 22 august 2026, NOSTALGIA Litoral 2026 revine la Mamaia, pe plaja La Nueva Cucaracha, pentru două nopți în care muzica, decorurile spectaculoase și experiențele interactive vor recrea atmosfera anilor '80, '90 și 2000.

După succesul edițiilor precedente, festivalul păstrează formula care l-a transformat într-un reper al verii și pregătește un nou weekend în care marile hituri ale ultimelor decenii vor fi coloana sonoră a petrecerii.

Biletele pentru NOSTALGIA Litoral 2026 sunt deja disponibile, iar organizatorii recomandă achiziționarea lor din timp, înainte ca prețurile să crească pe măsură ce evenimentul se apropie.

Trei scene tematice și momente surpriză

Ediția NOSTALGIA Litoral 2026 va fi împărțită în trei zone muzicale, fiecare cu propria identitate. Main Stage va găzdui principalele show-uri ale festivalului, în timp ce Cartierul Latino și Cartierul Șucar vor completa experiența cu ritmuri și atmosfere total diferite.

Astfel, participanții vor avea la dispoziție mai multe zone în care pot dansa și se pot bucura de muzica preferată, în funcție de atmosfera pe care o caută.

Pe lângă DJ set-urile care au devenit deja una dintre mărcile festivalului, organizatorii pregătesc și o serie de live acts surpriză.

Artiștii care vor urca pe scenă urmează să fie anunțați în perioada următoare.

nostalgia-litoral-festival-mamaia-romania
Nostalgia Litoral Music Festival, Mamaia   I   photo © Nostalgia.love



Două nopți de petrecere pe plaja din Mamaia

Porțile NOSTALGIA Litoral 2026 se vor deschide în fiecare seară în jurul orei 19:00, iar petrecerea va continua până aproape de 04:00. Plaja La Nueva Cucaracha din Mamaia se va transforma, astfel, într-un spațiu dedicat muzicii, distracției și amintirilor.

Accesul este gratuit pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, în timp ce minorii cu vârsta sub 18 ani pot participa la festival doar dacă sunt însoțiți de un părinte sau de tutorele legal.

NOSTALGIA este mai mult decât un festival de muzică. Evenimentul este construit în jurul conceptului de nostalgie și propune o călătorie prin ultimele decenii ale secolului trecut, cu decoruri inspirate din anii '80, '90 și 2000, instalații interactive, zone foto și spații tematice.

Pe 21 și 22 august, la Mamaia, participanții sunt invitați să retrăiască atmosfera unei epoci devenite deja iconice și să redescopere muzica și experiențele care au marcat generații întregi.

Planificati participarea la Nostalgia Litoral 2026

Website eveniment: Nostalgia.love
Date de desfasurare:21 -- 22 august 2026
Loc de desfasurare:Mamaia - Plaja La Nueva Cucaracha
Ore de desfasurare:19:00 -- pana la rasaritul soarelui
Cost acces:
??? lei / adult
copiii vârsta până la 12 ani: gratuit
Biletele online: Nostalgia.love
Mai multe informatii:Telefon: (+4)
E-mail